fumuri de cuvinte. blog nou.

Pentru un timp m-am mutat pe „Fumuri de cuvinte„.

Adresa: http://fumuridecuvinte.wordpress.com/

Ne vedem acolo! 🙂


Fumuri de cuvinte. Blog proaspăt.

Şi ne-am „lansat”. Oficial. Nu vă spun mai multe decât găsiţi acolo. Devoraţi tot!
Comunitatea „Fumuri de cuvinte”. 🙂

http://fumuridecuvinte.wordpress.com/2013/02/25/primele-fumuri-cu-si-despre-noi/


cum am avut titlu(ri) până acum?!

nu voi muri niciodată. nici tu. avem același cuget. aceeași gândire simplă. suntem nedefiniți. dragoste pierdută în cercurile pământului. te voi recreea ascultându-te cum zâmbești. nicio frumusețe nu e mai frumoasă ca tine. ca tine și Dumnezeu. același nume frumos. suflet regândit. gol. dragă dragoste nu uita. smile. că viața e subțire. se ascunde sub haina groasă de ploaie. e primăvară în poala ta. fruntea are cearcăne în apus. e surplus de tocuri. liniștea e în primejdii. nu ne ajutăm niciodată. ai fugi dar nu ai unde te mistui. am sunetul jucăriilor și tot ce mișună în timpul. tău. mi-e dor nostalgie. aleanul minții noastre nu ne percepe. capitolele sunt scrise însă ca să le înțelegem. trebuie murit. frânturi de lumină în ungherele cugetării noastre. iubito nu te mișca când cred în tine. cât încă. tineri. diagnosticați cu nemurire. mută-te în inspirații. de aer. târziu. rafinat și durut. în somnul cel mai profund. va zâmbi. va mai avea nevoie de timp. va plânge fără rost. nu știe încă cine e. junglă în canale. mâini albe. neputința în neprevăzut. nu există inevitabil. sărută. melci numără pagini. indigo. publice. dar scumpe și în căutare. neconectați cu life-ul. check-in. dincolo de nori. se concepe o altă lume. lume fără oameni. oameni subțiri. poartă în ei lumină și putere de nu minți niciodată. mă ascund în tine. frumoasă. frumoasă. dar. dragă dragoste. nu ție îți scriu. ci frumoasei. nu o voi cunoaște niciodată. poate. când nu va mai fi liniște. dar vreau să fie liniște. în tihnă îți ascult glasul. agale pe univers. unde vei vrea să dispari. vei apărea în alte și alte. 4. ultima. lupta se dă pe scrâșniri și lucruri albe. suflete. frumoasă. stelele din părul tău ruginiu. culoarea roșului. dragă dragoste. nu ești ca și celelalte. ești adevărată. ești. deci simți și pari. nemuritoare. inima miroase a tine și bate. bate în ritmul liniștii de sub călcăi. labirint al părului blond. când te vei naște îți voi cânta la pian. ești frumoasă. singurul cuvânt în care te iubesc.


la dolce vita

învăţ să păşesc pe hârtie

mii de gânduri îmi fac înconjurul inimii se aştern pe artere
schiţează fapte subtile
inocenţa creează iubire cu flori alabastre
eşti frumoasă
şi tu şi viaţa
împreună mă ridicaţi în sunetul nemărginit al apusului
pete de alb îmi îngreunează zborul
încet
tot mai încet

învăţ să păşesc pe hârtie
şi soarele nu mai are acelaşi surâs azuriu
mă transform în ploaie şi îţi bat la fereastră
inimioare din luceafărul de pe felinare îţi va ţine de cald
tu iubito
ia-mi speranţele în palme şi doreşte-ţi
cuvintele îţi vor fixa mustrările
nu e timp să aştepţi
tristeţea asta mă evaporă pocnindu-mi fiinţa
sângele circulă greu
încet
tot mai încet

de data asta n-am să-ţi mai dau drumul
ne vom iubi la infinit
tu în alb
eu mai încet – însorind


Cum să păşeşti prin zăpadă

Mi-a fost dor să scriu. Să scriu despre cuvinte şi oameni. Să acopăr exteriorul cu interiorul. Să îţi spun cum să păşeşti prin zăpadă!
Plouă cu mii şi mii de frumoase gânduri albe; ninge curcubeu, dar cerul e acelaşi albastru înauntru. Te simt dulce, îţi pot simţi pleoapele pline de căldură aşezându-se obosite peste ochii tăi căprui, frumoşii tăi ochi căprui. Lasă-mă să te privesc, şi să nu te mai las să pleci niciodată. Lasă-mă să-ţi sărut sufletul, primeşte-mă în tine! Lasă-mă să te învăţ cum să păşeşti prin zăpadă
Simte suflul răsturnat al felinarelor aburinde, ferecându-şi prospeţimea, lăsând albul să respire. Să respirăm şi noi – zăpadă! Să respirăm unul pentru altul, respingând restul. Hai să ne urcăm pe oraş şi să-i privim pe oameni! Să stăm. Să tac. Să respirăm. Să te iubesc.
Nu-ţi calcula paşii, doar gândeşte-te la alb, la perfecţiune şi pipăitul oceanelor îngheţate, sugrumate de cer! Lasă fulgii să te cuprindă, să-ţi copleşească fiinţa, să fii culoare, dar nu pata, ci neajunsul universului. E ceva ce nu pot spune în cuvinte, încă. E ceva ce încă ma opreşte uneori din scris. E ceva ce e la tine. E ceva ce nu-ţi pot spune despre cum să păşeşti prin zăpadă! Totul e mic când îl priveşti de unde trebuie. Aş scrie romane, cărţi şi cărţi despre ochii tăi! Sunt aşa căprui înconjuraţi de albul ăsta! Mulţumesc lui Dumnezeu pentru ochii căprui! Mulţumesc pentru toate culorile de altfel, căci toate sunt frumoase, dar ataşate ţie, eşti cea mai frumoasă!…
Ia-mă de mână şi haidem deasupra sufletelor singure, deasupra celor ce păşesc neglijenţi prin nea, gândind fel şi fel de absurdităţi în gălăgie; deasupra celor ce iubesc în tihnă, exprimându-se doar în căşti, muzica de rutină şi ciocolata caldă băută singur!
Dacă priveşti mai atentă în jur, vei observa numai îngeri, oameni ai proniei divine, insuflaţi de alb! Oameni albi, natură albă, străzi albe, suflete albe, îngeri albi, totul e alb – doar ochii tăi căprui nu-i vreau schimbaţi niciodată!
Cum să păşeşti prin zăpadă… păşeşte cu sufletul şi miroase aburul sur şi aprins al… cuvintele nu-mi vor fi niciodată de ajuns să pot spune ce am de spus. E iarnă, e magie, e dragoste! Iubirea ne înfăşoară cu misterul şi sunetul albăstrui al galaxiei.
Când albul nu va mai fi, vor rămâne amintirile. Amintirile şi ochii tăi! Ochii tăi şi oraşul. Oraşul şi aburul cântului uitat.

Ochii tăi – inspiraţia mea…


Poezie. de ziua ei

cu noaptea
în sunetul albastru al luminii
fasciculi şi cifre, neutru de basm
cu noaptea cea veche lucrând în odaie
iubiri neprecise
decenii trecute reale durute
cuvinte cu subînţeles

îi rup florile Evei
ţi le pun în palme, aerul te sărută
fire de tort
rupturi din absurdul actual
plopii stânjeniţi recită poeme
considerări succesive de fantasme
două buburuze şoptesc vântului
să tacă

cine te-a învăţat să fii frumoasă –
cerul şi piesele din puzzle a jucăriilor din nori
ascultă ceaţa
memoreză-mă dar nu mă întineri

fi veşnic tinereţe
dă-mi ceaiul tâmplelor ude
culoarea nesuferinţei
elasticitatea vremii

stropul de pâine şi picurii de bătrâneţe
la ceas de vecernie
clopotele sună-a sărbători

copiii au garanţia vieţii veşnice
iubesc împreună
doar porumbeii cântă de ziua noastră
linişte în paradis

cuvintele sunt singurul blestem de care nu poţi scăpa
întinerim îmbătrânind
nu vom muri niciodată
vom renaşte în fiecare cuvânt nou spus pe ocolite
vom fi brazi veşnici cu flori de trandafir

un poet se naşte odată pentru niciodată
atât de departe de dreptate
atât de departe de anii tăi
atât de aproape de sufletul tău
ţin în căuşul inimii surâsul surâsurilor tale

adorm cu poezia, trezindu-mă cu voi


în paşi de toamnă

„wake me up when September ends”

stele
amintiri fragile pierdute în parc
nu-ţi aminti

ţi-am scris pe gând aşternându-ţi la picioare
rouă de septembriechitară şi trandafiri nespecifice mie
nu e gata
luna încă îşi usucă ploile la soare
eu mă chinui să te schiţez

eşti încă goală
spune-mi la telefon cum să te îmbrac
găsesc doar cuvinte
silabele-ţi vor servi ca rochie
ce frumoase-ţi sunt buzele roşii topite în fragmente de coperţi
tu siluetă desprinsă din basmele populare
nu mă săruta acum căci vine octombrie
şi-aşa nu sunt un mare iubăreţ

îţi cânt la pian
apoi te aşez pe clape şi-ţi dictez
ce frumos îmi spui poemele

trezeşte-mă în sfârşitul lui septembrie
nu mai târziu de azi


Gânduri pentru Traian

când le-ai spus ultima dată că pleci?

m-ai rugat să te duc cu mine acolo de unde vin cuvintele;
nu te-am refuzat niciodată.
acolo perfecţiunea e ceva impropriu iar legea firii e
un fel de albastru
nicicând mai perfect decât
trăim în gălăgie

hai să ne spânzurăm gândurile
o, Traiane
de-ar ştii cum mor muritori ai vrea să mai trăieşti
nu suntem zei
dar gloria lor ni se repede în sânge
ne atacă toracele ca o cea mai fioroasă jiganie
nimic nu seamănă cu dorinţa
nimic nu e sfânt decât dumnezeirea

în fapte ne ştergem palmele pătate de sânge auriu
furat dintre gratiile moştenitorilor
o, Traiane
n-am dormit toată vara ca să putem renaşte
odată cu toamna care doarme domnind
luna ne e martor

ne scufundăm visele greoaie
au formă de plumb
tină
şi măsline

***

mi-a fost dor să scriu
mulţumesc


„scriptum iubire…” (jam session cu Man Graţian)

(Andrei)
şi deja ai uitat
fantome în ceas de seară
au chipul tău
mă mint şi nu le cred
nu lăsa din soare să curgă ceaţă
e destul întuneric în viitor
nimic compromis
lacrimile tale îmi sunt spinii ce apasă
sugrumă rana

(Man)
te-am prins din zbor
şi te-am atins cu lumină,
te-am omorât din ochi, iar când noaptea a venit
te-am aruncat de pe inimă
am uitat să te prind

ca nişte gâtlejuri nebune
ai luat uscăciunea
şi mi-a transformat-o în viaţă
te-am iubit şi m-ai iubit,
am creat cruci pe glasul meu,
privire mi-ai dat
si m-am făcut catapeteasmă
pe prispa altarului tău.

(Andrei)
alerg să te pierd
adânc
în ultimul loc de pământ când voi supravieţui
voi rămâne fără planuri
tu-mi vei muri în inimă pentru cinci secunde
următoarele le vei înjura

tu
crispezi iubirea
o îndoi faci colaje din visele mele
asculţi poveşti amăgitoare
lumea
mi te-a furat

(Man)
Aştept cu nerăbdare locul mai de pe urmă,
acolo te voi prinde şi te voi sigila,
în mine, adânc
pe stânca crestată de sentimente
care mi-a rămas de ieri făra cuvinte,
inima mea,

unde te voi strivi?

ca pe un melc fugitiv
încoronat cu aspre freturi
în chitara sufletului meu
unde te plimbi continuu pe solfegii
şi nu uit niciodată să-ţi dau doimea de portativ
de care mai ai nevoie ca să o faci bine,
aşa ca tine,
perfectă şi nesăţioasă,
o, femeie!

(Andrei)
tu
vis imperfect
te-aş săruta dar nu mai ştiu
te-aş iubi dar nu mai am timp
piramide din baza cuvintelor se tocmesc

siguranţa

lacrimi fierbinţi de septembrie început
trăieşte-ţi viaţa singură
tratează-mă indiferent
rupere de nori
cerul îşi cerşeşte dragostea înapoi

(Man)
te caut şi te agăţ,
de viaţa ce mi-a mai rămas,
pentru că mor în picuri grei
ce mă stropesc in faţă,
acum că frigul a venit,
în sufletul meu,
iar căldura din palma stângă nu o mai simt

mort, fără mâna ta.

te-am uitat şi te-am făgăduit păgânilor
care mi te-au dat în nori
zeii te stăpânesc acum,
mănâncă sufletul meu drept jertfă
pentru iubirea ce ţi-o purtam pe pântec
vara trecută.

(Andrei)
curcubeu în oglindă
te ascult încă minţindu-mă
amintiri
mă aruncă sub asfalt
păşesc desculţ pe vechile memorii

îmbrăţişează culorile
desenează-mi iar pe faţă – dragostea
dar până atunci nu te voi simţi
tu femeie
dând citate din Coelho

(Man)
şi până la urmă ajung de unde am plecat,
anotimpul care mi-a scurs toate drumurile
în tine,
atunci când arunci suave pleoape
pe ample riduri.

mă tai şi mă îneci în cutele tale de sub gât
iar când mă cobori la lumină
mă trezesc sub nori,
pe pământ, dar pe tare
căci carcasa sufletului tău s-a inchis
şi eu am ramas pâna azi
adânc pătat pe sufletul tau,
ca o coamă târzie de toamnă


Fără titlu. doar răsfrângeri (jam session cu Georgiana Rădulescu)

(GR)
Iubirea se ascunde în arămiul frunzelor, în ploaia rece, în liniştea vântului.

(Andrei)
mă concep deasupra ei
îi surâd îmbrăţişând-o
are faţa roşie cu lacrimi durute
de cafea

toamna iubirilor legate la ochi
îmi rescriu memoriile
sunt goale şi nu li-e ruşine

(GR)
Sufletul e mărginit de amorul nopţii senine şi aerul încărcat de tumultul suspinelor ascunse din ceaţă.

(Andrei)
ascult pianul amorului
mă îmbată cu neputinţă de dimineaţă
lacrimi încărcate de reflux şi amatori de vise
toate se scurg în paharul meu cu vomă
irespirabil
trec toate aşa cum vine
dar păcat că nu mai ştiu drumul înapoi
rătăcesc în mine
în tine
în noi

(GR)
mintea
în faza completă de sedare
o aşez la nesfârşit eu
aici ascult începutul
planul de sinucidere
doar sinucidere

(Andrei)
o
aşează-te pe slăbiciunea mea.
zâmbeşte-i. spune-i că-i frumoasă. când de fapt nu e
prefă-te că o iei de mână şi visaţi împreună luna,
tu însă visezi un fel de eu
camuflat în ticăituri de ceas. ruşine. dizgraţie

te-aş lua cu mine

(GR)
Ne trezim deodată părăsiţi de euforie şi îmbrăcaţi în sumbra melancolie. Totul are un gust amar. Dragostea ne blesteamă viaţa. O stare menită să ne lumineze şi să ne distrugă sufletele. În toamna asta îmi voi pierde sufletul pe-o bancă, îl voi uita intenţionat. Mi-l va fura iubirea…

(Andrei)
eu sunt deja mort
asta e scrisoarea mea din iad
n-are semnătură
nu mi-au mai îngăduit două-trei sutimi
în plus

aştern la picioarele tale. o altfel de dragoste. o camuflez. are ochi de porumbel strivit de neant. gândurile unor picături moi de apă. e atâta linişte în gălăgie asta. aproape că seamănă. o categorică horă de moşi. mă leg de pântecele evei. scormonesc după iertare şi măr. păcătuim mai mult ca ei. puritanism.