Daily Archives: 1 august 2012

Scrisoare Georgianei. (G.P.)

Ştii tu draga mea Georgii…tot ce vezi dimineaţa, când buimăcită îţi trezeşti simţurile, nu se numeşte culoare! Culoarea nu e o simplă materie a ochiului, ea e mai mult de atât. Nu o poţi observa dimineaţa! Niciodată! Culoarea nu se vede de cele mai multe ori, ci se simte! Se simte cu ochii inimii, sau cu lacrimile mamei. Culoarea adevărată se află numai înlăuntrul celor trăitori, a celor iubitori ori a celor ce dăruiesc, neaşteptând ceva înapoi. A celor cum eşti tu! Fiinţa ta a răsărit odată cu sugestiile. Temătoare, expresivă, cu nuanţe stacojii, frumos îmbinate s-au răsfrânt în privirile universului. Te-a sărutat pe obrajii roşii, luându-te cu el. Ţi-a arătat toate frumuseţile lumii, ignorând şi ocolind neplăcutul. Ai văzut lumea goală, aşa cum era la început. Dar un singur lucru nu avea pământul – culoare! Ai vrut să întrebi pe Tatăl a toate de ce culorile nu există încă, deşi tu le ştiai, căci prin vis, în gândurile tale târzii, acum îngropate, le vedeai, le puteai pipăi cu mâinile încă arzând şi mirosind a frumos. Te-ai jucat în templul acesta ani de zile, chiar până azi, dar nu ai spus la nimeni. Dorinţele tale vroiau să străpungă văzduhul, şi de aceea nu vroiai să ţi-o ia nimeni înainte! Ai ascultat în tăcere, liniştea ploii, udând temătoare faţa invizibilă a creaţiei. Dar totul era incolor, lipsit de definiţie, sec. Dar nu ai cutezat să întrebi motivul. Ai ţinut în tine, şi ai pornit singură prin macrocosm să-ţi găseşti răspunsurile. Te vedeam, orice pas făcut îmi ţintuia arterele. Te simţeam, căci orice suflu al tău îmi vântura cald prin închipuire. Îţi ştiam gândurile ascunse, ori mai puţin ascunse, dar tot ce te cuprindea şi te apăsa erau tainele. Aveai să le descoperi într-un sfârşit, dar cu mâinile sfâşiate şi trecute prin durere. Focul căpăta aurora neantului, gingăşia materiei nu mai exista. Pleoapele tale erau pline de cer, durute şi răsfrânte în iubire, căutând răspunsul…

Frumosul a dispărut odată cu găsirea culorii. Culoarea reprezenta doar lumină. Odată cu lumina a apărut întunericul, iar odată cu întuneric – lucrurile urâte. Tu nu cunoşteai toate astea. Eu le cunoşteam, dar distanţa mi-a furat graiul. Am tăcut; privind în tihnă cum recolorezi natura umană…