Gânduri pentru Sebastian


Ți-am promis-o și pe asta frățioare. Și o scriu acum din nevoie de libertate, de dragoste, de apărare, pe care o găsesc doar în rotunzimea albastră a privirii tale. Un ocean nesfârșit, desăvârșit în clipe, transformate mai apoi în „black and yellow”. Pășesc pe mijloc, te urmez. Tu țintești stele, eu le culeg. Tu surâzi, eu scriu. Ne omogenizăm perfect! Creem starea neutră de poveste, din aceea pe care o asculți doar pe-un vârf de munte, de la un moș tânăr; astfel de trăire să-i mulțumești lui Dumnezeu toată viața dacă prinzi. Oricum, natura noastră simte mirosul cald al speranței, zburăm peste toți și toate. Cred că ucigașul cu H nu se mai năștea dacă știa că în viitorul-prezent apărem noi. Suntem în stare să omorâm o națiune, nu sunt fiare, dar avem nume comune. Suntem răi în cuvinte, faptele curg de la sine. Noi, cei ce așteptăm totdeauna răsăritul cu ochii deschiși și sentimentul care vine odată cu împlinirea libertății. O simt, o miros, își face loc în fiecare seara, inspirând-o, îmi umblă prin simțiri, în fiecare seară e altfel, nu mă mai întorc; pentru nimic! Dă-mi ceva mai bun, o, tu, lume amară, dornică de renaștere, dar nerenașcentistă. Nelăsarea voastră – durerea noastră. Sunt creați la fel, aceleași dorințe ne sting și ne aprind. Cădem și ne ridică cei de la care ne așteptăm mai puțin. Îmi pun lumina în gânduri, aștept sunetul fâlfâirii aripilor de înger prefăcuți în pagini. Noi trebuie să le umplem, să le colorăm, să le dăm viață, sens și… toate astea cu dragoste.
Să nu lăsăm ca oamenii ce nu cred în iubire să spânzure roadele ei în pereții buimăciți de praf ai sanctuarelor lor neîntrerupte și infinite. Dragostea nu are cazier, alibiul trebuie format de noi. Gândește-te frățioare! Gândește-te că timpul nu așteaptă. Degeaba ne mint ei cu o secundă în minus ori în plus. Chiar de n-ar mai exista ceasuri, cronologie, timp – tot am știi că a trecut, și nu am avut curajul să ne pronunțăm. Culorile se închiriază món ami! Se închiriază la fiecare pas, nu ai observat deja de ce cei necredincioși încep să creadă? Timpul nu așteaptă, cum nici chipurile nu sunt liniștite și nu iubesc. Dragă Sebastiane, nu-ți fă orare și nu crede în prezicerile lumii, sunt doar de fațada! Timpul nu are vreme! Este un moment când, mulți o spun – lumea va reveni la natura ei inițială. Dar niciodată nu poți naște același copil de două ori. Poate va reveni la inițial, dar cu cicatrici și răni adânci! Deci ăla nu e inițial, cum nici noi nu suntem definitivi să ne schimbăm după cursul lor…

N-are rost…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s