Daily Archives: 23 august 2012

Scrisoare Ramonei

Ştii tu draga mea Ramona, atunci când noi ne stingem, alţii încearcă să ne reaprindă. Dar nu oricum, nu cu orice. Folosesc dragoste, răbdare şi scop. Au în ei tehnica de a reaprinde oricând speranţa noastră ce tinde spre dispariţie.
Te simţi singură uneori, deşi eşti înconjurată de cele mai dragi fiinţe poate. Dar inima nu minte niciodată, iar sufletul ia întotdeauna deciziile în afecţiune. Simţi nevoia să ieşi din ambuscada în care eşti prinsă, inevitabil, ai vrea să zbori, să-ţi depăşeşti limitele impuse şi să te înalţi voioasă către înalt. Acolo vei desena arborele pământului alături de îngeri, şi le vei admira surâsul. Aici, acum, suntem singuri. Compuşi din legi, cuvinte urâte şi seci, muzică proastă, lăsaţi în voia sorţii. Destinul a fugit în ţări străine, s-a ascuns adânc – s-a profitat prea mult de el. Vieţi rose în culori de turcoaz, poleite cu nedragoste şi rutină; totul e inedit, eul profund nu mai e poetul de altădată iar scurta viziune din noaptea dinaintea frumosului se uită. De ce trec toate? De ce nu poposesc măcar cu un moment în plus pe streaşina gândurilor noastre. Vorbeşte cu luna când simţi nevoia de a vorbi cu nimeni! Lasă-te ridicată în jos de razele ei incolore, dar albe, cu un profund accent de azuriu. Inspiră adânc aerul putred al oraşului, gândeşte-te că nu exişti, ci doar o nălucă, un iz, ceva asemănător ţie te întruchipează în oglindă. Avem nevoie de dragoste, de multă dragoste. De o poveste de iubire spusă de un amator, dar cu sufletul udat în fiecare dimineaţă de lacrimile durerii, chinurile nădejdii, aripile frânte ale unei poze, a cărui virgulă nu se mai vrea pune niciodată. Speră totuşi! Speră în ceva concis dar totuşi neprecis. Viitorul nu-ţi va fi niciodată prieten, cum nici prieteni nu-ţi sunt prieteni, până ce nu demonstrează într-un fel sau altul.

Învaţă să scrii pe ciornă totul! Manuscrisul final scrie-l ultimul! Dar ultimul…