Monthly Archives: septembrie 2012

în paşi de toamnă

„wake me up when September ends”

stele
amintiri fragile pierdute în parc
nu-ţi aminti

ţi-am scris pe gând aşternându-ţi la picioare
rouă de septembriechitară şi trandafiri nespecifice mie
nu e gata
luna încă îşi usucă ploile la soare
eu mă chinui să te schiţez

eşti încă goală
spune-mi la telefon cum să te îmbrac
găsesc doar cuvinte
silabele-ţi vor servi ca rochie
ce frumoase-ţi sunt buzele roşii topite în fragmente de coperţi
tu siluetă desprinsă din basmele populare
nu mă săruta acum căci vine octombrie
şi-aşa nu sunt un mare iubăreţ

îţi cânt la pian
apoi te aşez pe clape şi-ţi dictez
ce frumos îmi spui poemele

trezeşte-mă în sfârşitul lui septembrie
nu mai târziu de azi


Gânduri pentru Traian

când le-ai spus ultima dată că pleci?

m-ai rugat să te duc cu mine acolo de unde vin cuvintele;
nu te-am refuzat niciodată.
acolo perfecţiunea e ceva impropriu iar legea firii e
un fel de albastru
nicicând mai perfect decât
trăim în gălăgie

hai să ne spânzurăm gândurile
o, Traiane
de-ar ştii cum mor muritori ai vrea să mai trăieşti
nu suntem zei
dar gloria lor ni se repede în sânge
ne atacă toracele ca o cea mai fioroasă jiganie
nimic nu seamănă cu dorinţa
nimic nu e sfânt decât dumnezeirea

în fapte ne ştergem palmele pătate de sânge auriu
furat dintre gratiile moştenitorilor
o, Traiane
n-am dormit toată vara ca să putem renaşte
odată cu toamna care doarme domnind
luna ne e martor

ne scufundăm visele greoaie
au formă de plumb
tină
şi măsline

***

mi-a fost dor să scriu
mulţumesc


„scriptum iubire…” (jam session cu Man Graţian)

(Andrei)
şi deja ai uitat
fantome în ceas de seară
au chipul tău
mă mint şi nu le cred
nu lăsa din soare să curgă ceaţă
e destul întuneric în viitor
nimic compromis
lacrimile tale îmi sunt spinii ce apasă
sugrumă rana

(Man)
te-am prins din zbor
şi te-am atins cu lumină,
te-am omorât din ochi, iar când noaptea a venit
te-am aruncat de pe inimă
am uitat să te prind

ca nişte gâtlejuri nebune
ai luat uscăciunea
şi mi-a transformat-o în viaţă
te-am iubit şi m-ai iubit,
am creat cruci pe glasul meu,
privire mi-ai dat
si m-am făcut catapeteasmă
pe prispa altarului tău.

(Andrei)
alerg să te pierd
adânc
în ultimul loc de pământ când voi supravieţui
voi rămâne fără planuri
tu-mi vei muri în inimă pentru cinci secunde
următoarele le vei înjura

tu
crispezi iubirea
o îndoi faci colaje din visele mele
asculţi poveşti amăgitoare
lumea
mi te-a furat

(Man)
Aştept cu nerăbdare locul mai de pe urmă,
acolo te voi prinde şi te voi sigila,
în mine, adânc
pe stânca crestată de sentimente
care mi-a rămas de ieri făra cuvinte,
inima mea,

unde te voi strivi?

ca pe un melc fugitiv
încoronat cu aspre freturi
în chitara sufletului meu
unde te plimbi continuu pe solfegii
şi nu uit niciodată să-ţi dau doimea de portativ
de care mai ai nevoie ca să o faci bine,
aşa ca tine,
perfectă şi nesăţioasă,
o, femeie!

(Andrei)
tu
vis imperfect
te-aş săruta dar nu mai ştiu
te-aş iubi dar nu mai am timp
piramide din baza cuvintelor se tocmesc

siguranţa

lacrimi fierbinţi de septembrie început
trăieşte-ţi viaţa singură
tratează-mă indiferent
rupere de nori
cerul îşi cerşeşte dragostea înapoi

(Man)
te caut şi te agăţ,
de viaţa ce mi-a mai rămas,
pentru că mor în picuri grei
ce mă stropesc in faţă,
acum că frigul a venit,
în sufletul meu,
iar căldura din palma stângă nu o mai simt

mort, fără mâna ta.

te-am uitat şi te-am făgăduit păgânilor
care mi te-au dat în nori
zeii te stăpânesc acum,
mănâncă sufletul meu drept jertfă
pentru iubirea ce ţi-o purtam pe pântec
vara trecută.

(Andrei)
curcubeu în oglindă
te ascult încă minţindu-mă
amintiri
mă aruncă sub asfalt
păşesc desculţ pe vechile memorii

îmbrăţişează culorile
desenează-mi iar pe faţă – dragostea
dar până atunci nu te voi simţi
tu femeie
dând citate din Coelho

(Man)
şi până la urmă ajung de unde am plecat,
anotimpul care mi-a scurs toate drumurile
în tine,
atunci când arunci suave pleoape
pe ample riduri.

mă tai şi mă îneci în cutele tale de sub gât
iar când mă cobori la lumină
mă trezesc sub nori,
pe pământ, dar pe tare
căci carcasa sufletului tău s-a inchis
şi eu am ramas pâna azi
adânc pătat pe sufletul tau,
ca o coamă târzie de toamnă


Fără titlu. doar răsfrângeri (jam session cu Georgiana Rădulescu)

(GR)
Iubirea se ascunde în arămiul frunzelor, în ploaia rece, în liniştea vântului.

(Andrei)
mă concep deasupra ei
îi surâd îmbrăţişând-o
are faţa roşie cu lacrimi durute
de cafea

toamna iubirilor legate la ochi
îmi rescriu memoriile
sunt goale şi nu li-e ruşine

(GR)
Sufletul e mărginit de amorul nopţii senine şi aerul încărcat de tumultul suspinelor ascunse din ceaţă.

(Andrei)
ascult pianul amorului
mă îmbată cu neputinţă de dimineaţă
lacrimi încărcate de reflux şi amatori de vise
toate se scurg în paharul meu cu vomă
irespirabil
trec toate aşa cum vine
dar păcat că nu mai ştiu drumul înapoi
rătăcesc în mine
în tine
în noi

(GR)
mintea
în faza completă de sedare
o aşez la nesfârşit eu
aici ascult începutul
planul de sinucidere
doar sinucidere

(Andrei)
o
aşează-te pe slăbiciunea mea.
zâmbeşte-i. spune-i că-i frumoasă. când de fapt nu e
prefă-te că o iei de mână şi visaţi împreună luna,
tu însă visezi un fel de eu
camuflat în ticăituri de ceas. ruşine. dizgraţie

te-aş lua cu mine

(GR)
Ne trezim deodată părăsiţi de euforie şi îmbrăcaţi în sumbra melancolie. Totul are un gust amar. Dragostea ne blesteamă viaţa. O stare menită să ne lumineze şi să ne distrugă sufletele. În toamna asta îmi voi pierde sufletul pe-o bancă, îl voi uita intenţionat. Mi-l va fura iubirea…

(Andrei)
eu sunt deja mort
asta e scrisoarea mea din iad
n-are semnătură
nu mi-au mai îngăduit două-trei sutimi
în plus

aştern la picioarele tale. o altfel de dragoste. o camuflez. are ochi de porumbel strivit de neant. gândurile unor picături moi de apă. e atâta linişte în gălăgie asta. aproape că seamănă. o categorică horă de moşi. mă leg de pântecele evei. scormonesc după iertare şi măr. păcătuim mai mult ca ei. puritanism.


Povestea-infinit (jam session cu Sebastian Bobouţanu)

(SB)
Ni se oferă atât de mult timp să iubim şi totusi nu o facem.

(Andrei)
e ca atunci când îmi deschid palmele şi aplaud cu privirea
ascult
desculţ pe uliţa portativelor
mă las umplut de linişte speranţă
uitare

sunt gol căci nu am nevoie de haine să te iubesc

(SB)
Iubirea de frumos te aduce pe culmile nebuniei, de la lucruri care fac parte din viaţa de zi cu zi la fapte, gesturi ori sentimente ce te fac să pari rupt de realitate.

(Andrei)
sunt nebun de când am început să scriu cărţi
în prologul cuvintelor mele
se înfiripă crenguţa de brad
uitată de ani pe obrazul fetei
iubeşte
muzică.viaţă.schimbare

(SB)
Pentru restul lumii eşti o simplă fată, pentru mine…. centrul universului.

(Andrei)
creatură simplă
te rup din cartea cu basme
să mi-o aduci înapoi pe ea şi să mă regăsesc pe mine
ai balansul labirintului închid ochii şi te văd
împreună cu ea
o ţii de mână aşteptându-mă
eu nu mai vin

(SB)
Împărtăşindu-ne iubirea în taina apusului de soare când felinarele iau chip,
în brate
iubită vreau sa te cuprind.

(Andrei)
în ploaia tomnatică de ieri. te-am aşteptat. fiinţă proaspătă cu gust şi miros. ai aceeaşi dantelă şi fularul acela. mănuşile-ţi de gumă mă subliniază. aer de boală. anotimp – toamna. ud copacul casei mele cu lacrimi din stejarul inimii. mă transform în abur. fumez vapori.

(SB)
Mai bine mor acum în picioare, recunoscându-mi slăbiciunile materiale sau sufleteşti, decât să trăiesc o viaţă în genunchi minţindu-mi propria conştiinţă.

(Andrei)
oameni pier
ca un ultim sunet de vioară
pe carapacea mea încă nu scrie iubire


Şi totusi,iubirea sau Cum iubeşti (jam session cu Tia Mc Pierce)

(Tia)
Aveam ceva.Cândva.Aveam.
Dar ai lăsat să-ţi scape printre degete.
Ai lăsat sau mai bine spus,ai alungat
Acel sentiment ce odată îl preţuiam
Mai mult decât orice sau decât oricine
Cândva era totul sau nimic.
Eram noi şi lumea.Tu şi eu.
Eram cândva.Acum nimic.
Cândva a fost.Acum – prezent.

(Andrei)
lacrimile de sub preş le arunc în sobă
sub orizontul afecţiunilor mele stă ascunsă
strădania
taina speranţelor încuiată adânc
în gustul acrişor al ceaiului de dimineaţă
pe totdeauna îl vei ocoli
vei vea cafea şi vei fuma vieţi
totul se va termina odată cu începutul unei noi povestiri
unui nou poem

(Tia)
Mă îmbin cu fumul ce pluteşte-n aer.
Mă îmbie parfumul tău.
Mă fac că-s oarbă.Te faci că eşti tare.
Suntem aceiaşi oameni. Slabi. Ascunşi.
Puternici,dacă stai să te gândeşti.
Nu ne jucăm cu jucării.Inimile sunt mai bune.
Şi nici să pierdem,nu încercăm.
Ne trăim,ne soarbeam,dar ne uităm.

(Andrei)
ne vom uita unii pe alţii
acum mai străini ca niciodată
mie îmi place ploaia – ascunde-o de mine
du-te pe cerul universului şi desenează singură norii
nu te mai uita la mine
gulerul tricoului mi-e pătat de rujul tău
e ultimul cânt
ultimul acord în starea de a transmite
n-ai ascultat şi nu-ţi va plăcea niciodată
acceptă că eşti om

(Tia)
O lume am,o ai şi tu.Şi totuşi două drumuri ne despart.
Ajung aici să fiu stăpână,ajungi acolo să fi un sclav.
Şi poate-ai vrea să revi.Să vi aici.Să fi al meu.
Dar totuşi,rămâi acolo,între vii,să fi doar un alt … om, mereu.
Ţi-e dor,pe chip se vede.Ţi-e dor şi m-ai vrea înapoi.
Dar tu şi-al tău orgoliu,rămâneţi prada gurilor.
Şi poate de mă vei căuta,tot aici mă vei gasi
Aici,mereu,să fiu a ta.
Aici mereu,să ma susti.

(Andrei)
mă voi reconstrui în inima unui solitar
din antarctica
voi sufla în palme abur de toamnă
miros de guturai
cenuşă
ploaie şi pastel
se spune că poezia nu există
că ar fi doar o povestioară de seară
spusă unor copii deabia ajunşi
să fie îndrăgostiţi
desfac tavanul şi-l învăţ alfabetul
poezia există
dar nu o vei putea vedea niciodată


aşteptare

stau
clipind din când în când. natura mă înfăşoară
acordeonul şi briceagul, acum prieteni;trist mă răstorn din patul mării
tai din astenosferă. sunt prea confortabil

şi când va veni ea – prietenă cu duşmanii mei
se va arăta în toate visurile mele şi le va împlini
ştii că vreau numai inspiraţie pentru bucuria fraţilor

departe de vers alb. mă sfiesc a iubi pe cineva. e o chestie de moment
îmi trece şi iubesc. dar tăcând şi privirea mi-e piedestal
rumegând rugina; paralizez de dragoste
în abisul soarelui de-acolo de unde vin lacrimile ei
încă o caut. pe ea şi solfegiul vorbelor spuse de ieri încoace
împletesc vise. colaj de stele, le pun în părul tău

rămâi cu o secundă în urmă şi cumpără timp pentru cei dragi
nemurirea doar în cărţi.
pentru tine – cuvinte de dragost şi plăcere de neconectare
noaptea târziu mă iau la ceartă cu străinii

aştept ploaia roză
să-mi ude pleoapele pline de timp

te aştept şi pe tine
iubită
o, spintecând norii


jam session c-o frântură de lumină

Dragostea nu e făcută pentru cei slabi.

ei duc dorul celor nemuritori
praful de stele îndeajuns de putred
să-i ocărască
furându-le din visele începute pe-un bloc de hârtie
prins în lacrimi şi băutură
totul e cum nu se poate mai bine
pentru dragostea care seamănă c-un cerc
într-o mulţime de pătrate

Dragostea nu e ceva explicabil. Pur şi simplu, e ceva la care nu toată lumea are acces. Trebuie să fii deschis spre orice, ca să ai şansa să o încerci. Trebuie să fii conştient că poate dispărea în orice clipă, aşa cum la fel de bine poate apărea în orice clipă.

e făurită din dragoste. ea – clipa. o ascult ca pe un drag învăţăcel. ai văzut conturul şi forma lunii astă seară? era ruginie – la fel ca sufletul meu care cere clipe. se joacă în cuvinte. mi-a luat ceara de pe pleoape şi griul închis de pe încheietura frunţii. dragostea e de explicat doar în fapte.

Neglijenţa e uneori singura în faţa căreia îngenunchem mai vulnerabili ca niciodată.

eu stau şi ascult tăcerea din spatele liniştii
mă împresoară cu lumi nescrise dar gândite
de mine
de tine
neglijenţi atingem creaţia

ţi-a plăcut mărul Adame?
copiii iubesc împreună
fiecare inimă înfundată în trecut
prind prezentul din zbor
ţi-l arunc în palme
chitara asta nu ştie ceva mai vesel?

Care e scopul existenţei unui muritor, când de fapt toţi suntem condamnaţi aceleaşi sorţi? De ce alergăm după lucruri care nu ne folosesc la nimic, dar care se consideră necesare? Pentru ce? Omul se crede superior, când de fapt este unul din cele mai nefericite făpturi, din cauză că poate avea atât de multe limitându-se la nimic.

întrebări la care ochii mei nu ştiu a răspunde. ochii mei răspund numai stelelor. numai gândurilor de rămas bun din pragul cunştiinţei noastre. îţi pot citi paşii următori – se îndreaptă spre nepăsare şi dileme. tu omule – cât vei mai cunoaşte singurătatea. băutura. lacrima. – te vei numi om!

vrem schimbări
eu
tu
el
ea
nu suntem îngeri

Tindem să dăm atenţie lucrurilor care ne fac rău, pierzându-ne pe noi înşine pe drumul spre fericire.

eşti timidă cu nopţile
le scoţi din auroră galbenul
şi-l transformi în toamnă

pe la geamul imaginaţiei mele pierdute
trec aleatoriu în pas de vals amintiri din basme
sau din crimele scrise în creion pe tren
ori hârtia ploii care mă adapă cu răcoare
ce bine că eşti

ce bine că din noi se scurg anotimpuri
şi nimeni nu-şi dă seama
fericirea o găseşti la supermarket
e la reducere azi
ce bine

voi oameni cu două cugete
treziţi-vă
vă înarmaţi cu lacrimi şi nefericire
durere

voi nebuni cu vise de pământ
răsculaţi-vă
ardeţi patimile astea