jam session c-o frântură de lumină


Dragostea nu e făcută pentru cei slabi.

ei duc dorul celor nemuritori
praful de stele îndeajuns de putred
să-i ocărască
furându-le din visele începute pe-un bloc de hârtie
prins în lacrimi şi băutură
totul e cum nu se poate mai bine
pentru dragostea care seamănă c-un cerc
într-o mulţime de pătrate

Dragostea nu e ceva explicabil. Pur şi simplu, e ceva la care nu toată lumea are acces. Trebuie să fii deschis spre orice, ca să ai şansa să o încerci. Trebuie să fii conştient că poate dispărea în orice clipă, aşa cum la fel de bine poate apărea în orice clipă.

e făurită din dragoste. ea – clipa. o ascult ca pe un drag învăţăcel. ai văzut conturul şi forma lunii astă seară? era ruginie – la fel ca sufletul meu care cere clipe. se joacă în cuvinte. mi-a luat ceara de pe pleoape şi griul închis de pe încheietura frunţii. dragostea e de explicat doar în fapte.

Neglijenţa e uneori singura în faţa căreia îngenunchem mai vulnerabili ca niciodată.

eu stau şi ascult tăcerea din spatele liniştii
mă împresoară cu lumi nescrise dar gândite
de mine
de tine
neglijenţi atingem creaţia

ţi-a plăcut mărul Adame?
copiii iubesc împreună
fiecare inimă înfundată în trecut
prind prezentul din zbor
ţi-l arunc în palme
chitara asta nu ştie ceva mai vesel?

Care e scopul existenţei unui muritor, când de fapt toţi suntem condamnaţi aceleaşi sorţi? De ce alergăm după lucruri care nu ne folosesc la nimic, dar care se consideră necesare? Pentru ce? Omul se crede superior, când de fapt este unul din cele mai nefericite făpturi, din cauză că poate avea atât de multe limitându-se la nimic.

întrebări la care ochii mei nu ştiu a răspunde. ochii mei răspund numai stelelor. numai gândurilor de rămas bun din pragul cunştiinţei noastre. îţi pot citi paşii următori – se îndreaptă spre nepăsare şi dileme. tu omule – cât vei mai cunoaşte singurătatea. băutura. lacrima. – te vei numi om!

vrem schimbări
eu
tu
el
ea
nu suntem îngeri

Tindem să dăm atenţie lucrurilor care ne fac rău, pierzându-ne pe noi înşine pe drumul spre fericire.

eşti timidă cu nopţile
le scoţi din auroră galbenul
şi-l transformi în toamnă

pe la geamul imaginaţiei mele pierdute
trec aleatoriu în pas de vals amintiri din basme
sau din crimele scrise în creion pe tren
ori hârtia ploii care mă adapă cu răcoare
ce bine că eşti

ce bine că din noi se scurg anotimpuri
şi nimeni nu-şi dă seama
fericirea o găseşti la supermarket
e la reducere azi
ce bine

voi oameni cu două cugete
treziţi-vă
vă înarmaţi cu lacrimi şi nefericire
durere

voi nebuni cu vise de pământ
răsculaţi-vă
ardeţi patimile astea


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s