Category Archives: Gânduri. Din somn în viziune.

Fumuri de cuvinte. Blog proaspăt.

Şi ne-am „lansat”. Oficial. Nu vă spun mai multe decât găsiţi acolo. Devoraţi tot!
Comunitatea „Fumuri de cuvinte”. 🙂

http://fumuridecuvinte.wordpress.com/2013/02/25/primele-fumuri-cu-si-despre-noi/


cum am avut titlu(ri) până acum?!

nu voi muri niciodată. nici tu. avem același cuget. aceeași gândire simplă. suntem nedefiniți. dragoste pierdută în cercurile pământului. te voi recreea ascultându-te cum zâmbești. nicio frumusețe nu e mai frumoasă ca tine. ca tine și Dumnezeu. același nume frumos. suflet regândit. gol. dragă dragoste nu uita. smile. că viața e subțire. se ascunde sub haina groasă de ploaie. e primăvară în poala ta. fruntea are cearcăne în apus. e surplus de tocuri. liniștea e în primejdii. nu ne ajutăm niciodată. ai fugi dar nu ai unde te mistui. am sunetul jucăriilor și tot ce mișună în timpul. tău. mi-e dor nostalgie. aleanul minții noastre nu ne percepe. capitolele sunt scrise însă ca să le înțelegem. trebuie murit. frânturi de lumină în ungherele cugetării noastre. iubito nu te mișca când cred în tine. cât încă. tineri. diagnosticați cu nemurire. mută-te în inspirații. de aer. târziu. rafinat și durut. în somnul cel mai profund. va zâmbi. va mai avea nevoie de timp. va plânge fără rost. nu știe încă cine e. junglă în canale. mâini albe. neputința în neprevăzut. nu există inevitabil. sărută. melci numără pagini. indigo. publice. dar scumpe și în căutare. neconectați cu life-ul. check-in. dincolo de nori. se concepe o altă lume. lume fără oameni. oameni subțiri. poartă în ei lumină și putere de nu minți niciodată. mă ascund în tine. frumoasă. frumoasă. dar. dragă dragoste. nu ție îți scriu. ci frumoasei. nu o voi cunoaște niciodată. poate. când nu va mai fi liniște. dar vreau să fie liniște. în tihnă îți ascult glasul. agale pe univers. unde vei vrea să dispari. vei apărea în alte și alte. 4. ultima. lupta se dă pe scrâșniri și lucruri albe. suflete. frumoasă. stelele din părul tău ruginiu. culoarea roșului. dragă dragoste. nu ești ca și celelalte. ești adevărată. ești. deci simți și pari. nemuritoare. inima miroase a tine și bate. bate în ritmul liniștii de sub călcăi. labirint al părului blond. când te vei naște îți voi cânta la pian. ești frumoasă. singurul cuvânt în care te iubesc.


la dolce vita

învăţ să păşesc pe hârtie

mii de gânduri îmi fac înconjurul inimii se aştern pe artere
schiţează fapte subtile
inocenţa creează iubire cu flori alabastre
eşti frumoasă
şi tu şi viaţa
împreună mă ridicaţi în sunetul nemărginit al apusului
pete de alb îmi îngreunează zborul
încet
tot mai încet

învăţ să păşesc pe hârtie
şi soarele nu mai are acelaşi surâs azuriu
mă transform în ploaie şi îţi bat la fereastră
inimioare din luceafărul de pe felinare îţi va ţine de cald
tu iubito
ia-mi speranţele în palme şi doreşte-ţi
cuvintele îţi vor fixa mustrările
nu e timp să aştepţi
tristeţea asta mă evaporă pocnindu-mi fiinţa
sângele circulă greu
încet
tot mai încet

de data asta n-am să-ţi mai dau drumul
ne vom iubi la infinit
tu în alb
eu mai încet – însorind


Cum să păşeşti prin zăpadă

Mi-a fost dor să scriu. Să scriu despre cuvinte şi oameni. Să acopăr exteriorul cu interiorul. Să îţi spun cum să păşeşti prin zăpadă!
Plouă cu mii şi mii de frumoase gânduri albe; ninge curcubeu, dar cerul e acelaşi albastru înauntru. Te simt dulce, îţi pot simţi pleoapele pline de căldură aşezându-se obosite peste ochii tăi căprui, frumoşii tăi ochi căprui. Lasă-mă să te privesc, şi să nu te mai las să pleci niciodată. Lasă-mă să-ţi sărut sufletul, primeşte-mă în tine! Lasă-mă să te învăţ cum să păşeşti prin zăpadă
Simte suflul răsturnat al felinarelor aburinde, ferecându-şi prospeţimea, lăsând albul să respire. Să respirăm şi noi – zăpadă! Să respirăm unul pentru altul, respingând restul. Hai să ne urcăm pe oraş şi să-i privim pe oameni! Să stăm. Să tac. Să respirăm. Să te iubesc.
Nu-ţi calcula paşii, doar gândeşte-te la alb, la perfecţiune şi pipăitul oceanelor îngheţate, sugrumate de cer! Lasă fulgii să te cuprindă, să-ţi copleşească fiinţa, să fii culoare, dar nu pata, ci neajunsul universului. E ceva ce nu pot spune în cuvinte, încă. E ceva ce încă ma opreşte uneori din scris. E ceva ce e la tine. E ceva ce nu-ţi pot spune despre cum să păşeşti prin zăpadă! Totul e mic când îl priveşti de unde trebuie. Aş scrie romane, cărţi şi cărţi despre ochii tăi! Sunt aşa căprui înconjuraţi de albul ăsta! Mulţumesc lui Dumnezeu pentru ochii căprui! Mulţumesc pentru toate culorile de altfel, căci toate sunt frumoase, dar ataşate ţie, eşti cea mai frumoasă!…
Ia-mă de mână şi haidem deasupra sufletelor singure, deasupra celor ce păşesc neglijenţi prin nea, gândind fel şi fel de absurdităţi în gălăgie; deasupra celor ce iubesc în tihnă, exprimându-se doar în căşti, muzica de rutină şi ciocolata caldă băută singur!
Dacă priveşti mai atentă în jur, vei observa numai îngeri, oameni ai proniei divine, insuflaţi de alb! Oameni albi, natură albă, străzi albe, suflete albe, îngeri albi, totul e alb – doar ochii tăi căprui nu-i vreau schimbaţi niciodată!
Cum să păşeşti prin zăpadă… păşeşte cu sufletul şi miroase aburul sur şi aprins al… cuvintele nu-mi vor fi niciodată de ajuns să pot spune ce am de spus. E iarnă, e magie, e dragoste! Iubirea ne înfăşoară cu misterul şi sunetul albăstrui al galaxiei.
Când albul nu va mai fi, vor rămâne amintirile. Amintirile şi ochii tăi! Ochii tăi şi oraşul. Oraşul şi aburul cântului uitat.

Ochii tăi – inspiraţia mea…


Poezie. de ziua ei

cu noaptea
în sunetul albastru al luminii
fasciculi şi cifre, neutru de basm
cu noaptea cea veche lucrând în odaie
iubiri neprecise
decenii trecute reale durute
cuvinte cu subînţeles

îi rup florile Evei
ţi le pun în palme, aerul te sărută
fire de tort
rupturi din absurdul actual
plopii stânjeniţi recită poeme
considerări succesive de fantasme
două buburuze şoptesc vântului
să tacă

cine te-a învăţat să fii frumoasă –
cerul şi piesele din puzzle a jucăriilor din nori
ascultă ceaţa
memoreză-mă dar nu mă întineri

fi veşnic tinereţe
dă-mi ceaiul tâmplelor ude
culoarea nesuferinţei
elasticitatea vremii

stropul de pâine şi picurii de bătrâneţe
la ceas de vecernie
clopotele sună-a sărbători

copiii au garanţia vieţii veşnice
iubesc împreună
doar porumbeii cântă de ziua noastră
linişte în paradis

cuvintele sunt singurul blestem de care nu poţi scăpa
întinerim îmbătrânind
nu vom muri niciodată
vom renaşte în fiecare cuvânt nou spus pe ocolite
vom fi brazi veşnici cu flori de trandafir

un poet se naşte odată pentru niciodată
atât de departe de dreptate
atât de departe de anii tăi
atât de aproape de sufletul tău
ţin în căuşul inimii surâsul surâsurilor tale

adorm cu poezia, trezindu-mă cu voi


în paşi de toamnă

„wake me up when September ends”

stele
amintiri fragile pierdute în parc
nu-ţi aminti

ţi-am scris pe gând aşternându-ţi la picioare
rouă de septembriechitară şi trandafiri nespecifice mie
nu e gata
luna încă îşi usucă ploile la soare
eu mă chinui să te schiţez

eşti încă goală
spune-mi la telefon cum să te îmbrac
găsesc doar cuvinte
silabele-ţi vor servi ca rochie
ce frumoase-ţi sunt buzele roşii topite în fragmente de coperţi
tu siluetă desprinsă din basmele populare
nu mă săruta acum căci vine octombrie
şi-aşa nu sunt un mare iubăreţ

îţi cânt la pian
apoi te aşez pe clape şi-ţi dictez
ce frumos îmi spui poemele

trezeşte-mă în sfârşitul lui septembrie
nu mai târziu de azi


aşteptare

stau
clipind din când în când. natura mă înfăşoară
acordeonul şi briceagul, acum prieteni;trist mă răstorn din patul mării
tai din astenosferă. sunt prea confortabil

şi când va veni ea – prietenă cu duşmanii mei
se va arăta în toate visurile mele şi le va împlini
ştii că vreau numai inspiraţie pentru bucuria fraţilor

departe de vers alb. mă sfiesc a iubi pe cineva. e o chestie de moment
îmi trece şi iubesc. dar tăcând şi privirea mi-e piedestal
rumegând rugina; paralizez de dragoste
în abisul soarelui de-acolo de unde vin lacrimile ei
încă o caut. pe ea şi solfegiul vorbelor spuse de ieri încoace
împletesc vise. colaj de stele, le pun în părul tău

rămâi cu o secundă în urmă şi cumpără timp pentru cei dragi
nemurirea doar în cărţi.
pentru tine – cuvinte de dragost şi plăcere de neconectare
noaptea târziu mă iau la ceartă cu străinii

aştept ploaia roză
să-mi ude pleoapele pline de timp

te aştept şi pe tine
iubită
o, spintecând norii


briant

m-am înfruptat cu lună în timp ce trecea timpul
agale pe norii cugulitorilor
nu înlocuiesc nimic în splendoarea harului
ascult fumul tămâiei trezindu-mi conștiința
sufletul numără mințile rămase în așteptare
îmi arde iubirea
preschimb totul într-un anotimp și-l gust
e dulcele nevăzut în faptele bune

mă aștern pe-o filă de cer și încep să tac
prima dată înainte de ultima

prietene drege-ți glasul și revin-o acolo unde mori
gândește că dragostea e la colț de stradă
dar adevărul
mă îndoiesc
sunt unicelular în concordanță cu tainele
fac planuri fără rost dar ploaia tot vine
și nu va trece niciodată
va picura pe streașina oamenilor care nu mai plâng
încontinuu
până dragostea te va lua în brațe
și-ți va șopti cele două cuvinte

cad îngeri
murim


Bă, tu eşti nebun? (bă eşti nebun)

lacrimi de felinar
în ploaia lipsită de resentimente şi
strofele lungi au pierit în latul pământului
îţi sărut de-a-ntreguul
părţi minuscule din mine coboară în inima ta
aştept

legături permanente cu lecturile mele nocturne
nimeni nu are nimic cu moartea doar că
obtuze şi greoaie lumile astea violete
e ca în Bacovia –
transformăm oraşul într-o chestie minusculă
apoi iubim
murim
violet
facem piramide din stălpi le căptuşim cu vene
sângele e vândut la săraci
adevărurile stau ascunse în sertar prăfuite
vremea caniculei când muream de cuvinte şi silabe
a trecut

acum a venit politica şi ne scufundăm în sus
în epoca asta nu există minciună
doar hiperactivitate
ce te legeni codruţa? – ţi-ai uitat sensul
ai bube de asfalt pe umeri şi ochi de savarină

ce te legeni codruţa
semnul pestriţ din caleaşca pomilor deghizaţi
clovni
vipere
somniferul dragostei e îmbălsămat în scrum

hai că v-aţi plictisit deja


uriaș

în seara asta nu scriu nimănui
nu simt nevoie să vă pot privi
prin kilometri și pixeli
din inima mea tresar și erup dorințe

am luat foc

stau visător pe bordură savurez liniștea
ascult titanium  are miros de frumos
mă revărs în marea cu nume de eu
e ca nicăieri vorba aia
nu că ar exista cafea fără zahăr
dar prefer bomboanele mentolate cu gust de ceață
mă învelesc în minutele 5 spre zece
au I-uri mare toate
de ce să vreau când pot să cer
când noaptea mă scol cu lacrimi și nu știu cum
atunci vor răsări flori din genele mele
nu voi mai avea nevoie de ochi
am luat foc

e unica iubire
acolo despărțită de ultima strofă ultimul vers
printre rânduri ai toate răspunsurile
la neîntrebări și neviziune
încearcă să te strecori în mine ca să pot scrie
despre tine despre voi și cei ca noi
despre publicațiile țintuite în curent și cercuri
în pătrate albastre pătate de păcate

lume trezește-te
așează-te aici cu mine pe bordură
și începe să cânți căci vei uita
aș vrea să fii aici în lumea asta mică în care mă zbat
lumini și girofare
toate la graniță cu informația

fii titan
sau cel puțin încearcă